Construcții impersonale și reciproce cu «se» în sârbă
Pentru un vorbitor de română, sârbul «se» pare un vechi prieten: și noi avem un «se» reflexiv. Tocmai de aceea trebuie să fii atent, fiindcă seamănă, dar nu funcționează identic. Pe lângă rolul reflexiv obișnuit, «se» are în sârbă două sarcini importante. Prima: «se» impersonal sau pasiv. Arată ce se face în general, fără un subiect anume, iar verbul stă de obicei la persoana a III-a singular. Aici româna ne ajută mult, fiindcă avem exact aceeași construcție: «Ovde se ne puši» = „aici nu se fumează”, «Kako se to kaže?» = „cum se spune asta?”, «Ovde se govori srpski» = „aici se vorbește sârbă”. Vezi cât de natural se suprapune cu „se fumează / se spune / se vorbește”. Nimeni nu este numit personal; este o regulă sau o constatare generală. Dacă adaugi un subiect concret, sensul se schimbă: «Kako ti to kažeš?» înseamnă „tu cum spui asta?” — nu mai e impersonal. A doua: «se» reciproc. Când doi sau mai mulți fac ceva unul altuia, sârba pune «se» și verbul la plural, exact ca în română: «Vidimo se sutra» = „ne vedem mâine”, «Volimo se» = „ne iubim”, «Poznaju se godinama» = „se cunosc de ani de zile”, «čujemo se» = „ne auzim / ținem legătura”. Aici «se» este obligatoriu: dacă îl scoți, pierzi reciprocitatea. «Vidimo sutra» fără «se» nu mai înseamnă „ne vedem mâine”. Acum diferența care îi prinde pe români pe picior greșit: poziția. În română «se» stă lipit de verb („se spune”, „ne vedem”). În sârbă «se» este un clitic de poziția a doua: vine imediat după primul cuvânt accentuat al propoziției, nu neapărat lângă verb — de aceea spunem «Kako se to kaže?», cu «se» despărțit de «kaže». Trei greșeli de evitat: (a) să adaugi un subiect concret la o propoziție impersonală, (b) să uiți «se» la verbele reciproce, (c) să-l așezi greșit în propoziție, după modelul românesc lipit de verb.
Exemple
- Kako se to kaže? How do you say that?
- Ovde se ne puši. No smoking here.
- Vidimo se sutra. See you tomorrow.
Lecția completă
Tot ce e în videoclip, în text.
-
Ovde se ne puši. Vidimo se sutra. Două propoziții cât se poate de obișnuite — și totuși același mic se face în ele două lucruri complet diferite. În una nu e nimeni, în cealaltă doi se întorc unul spre celălalt. Hai să lămurim asta până la capăt.
-
Particula se alături de verb poate face multe lucruri, dar azi ne uităm la două roluri-cheie. Primul e cel impersonal: spui ce se face, dar nu spui deloc cine. Al doilea e cel reciproc: doi sau mai mulți fac aceeași acțiune unul altuia. Aceleași două litere, două lumi.
-
Să pornim de la se-ul impersonal. Aici nu există subiect, nu există o persoană anume care face acțiunea. Vorbești despre o regulă generală, un obicei sau despre ce e permis. Verbul stă de obicei la persoana a treia singular, iar se îi dă acel sens impersonal, general — ca și cum ar fi valabil pentru toți.
-
Uită-te la inscripția clasică pe care o vezi prin clădiri și cafenele: Ovde se ne puši. Cine nu fumează? Nimeni anume — e o regulă pentru toți. Nu e subiect, verbul e la persoana a treia, iar se poartă acel mesaj general, impersonal. Așa scrii o interdicție fără să arăți cu degetul spre cineva.
-
La fel se întreabă și cum se pronunță sau se numește ceva. Asta e o propoziție de care vei avea nevoie în fiecare zi cât înveți limba: Kako se to kaže na srpskom? Din nou nu e subiect — nu întrebi cum spui tu asta, ci cum se spune asta în general. Se-ul impersonal transformă întrebarea într-una generală, ca și cum ai întreba întreaga limbă.
-
Se-ul impersonal descrie și un obicei sau ceea ce e uzual într-un loc. Pe o plăcuță într-un magazin sau pe ușa unui cabinet vei citi: Ovde se govori srpski. Nu se spune cine vorbește — mesajul e că sârba e limba casei. Govori se, radi se, jede se: ăsta e tiparul pentru tot ce e valabil în general.
-
Acum să trecem la al doilea rol — se-ul reciproc. Aici chiar există subiect: doi sau mai mulți. Dar acțiunea n-o fac asupra unui al treilea, ci unul altuia, reciproc. Subiectul e la plural, iar se înseamnă unul pe altul.
-
Cel mai cald se aude asta într-un singur verb. Când doi se iubesc unul pe altul, spun pur și simplu: Volimo se. Noi iubim — pe cine? Unul pe altul. Aici se nu șterge subiectul, dimpotrivă: arată că iubirea merge în ambele sensuri, reciproc.
-
Cel mai frecvent salut la despărțire e tot un se reciproc. Când te desparți de cineva, nu spui „la revedere“, ci: Vidimo se sutra. Vidimo se — noi ne vom vedea unul pe altul. Există subiect, noi, și acțiunea e reciprocă. De-aia și sună mai cald decât un simplu rămas-bun.
-
Iată încă niște verbe reciproce pe care le vei folosi mereu — toate merg după același tipar: subiect la plural plus se. Poznaju se godinama i često se čuju. Poznaju se — se cunosc unul pe altul. Čuju se — se aud unul cu altul. Vole se, grle se, mire se: când doi fac același lucru unul altuia, apare se.
-
Și acum capcana principală, motivul pentru care ești aici. E mare tentația să traduci o propoziție impersonală cu un subiect concret — cu tu sau ei. Dar Kako se to kaže nu e Kako ti to kažeš. Imediat ce bagi o persoană, pierzi acel sens impersonal, general.
-
Și invers: la se-ul reciproc nu uita tocmai se, ca să-l transformi în acțiune asupra unui al treilea. Vidimo se înseamnă unul pe altul; fără se, vidimo cere un obiect — pe cine vedem? Lasă se să poarte reciprocitatea.
-
Să rezumăm. Se impersonal: spui ce se face, dar nu și cine — Ovde se ne puši, Kako se to kaže. Se reciproc: doi fac unul altuia — volimo se, vidimo se. Întreabă-te: nu e nimeni, sau noi doi unul altuia? Răspunsul îți spune care se e.